A. Pentru a beneficia de gratuitatea serviciilor medicale aflate în contract cu CJASBN pacienții asigurați trebuie să se prezinte cu:
– BILET DE TRIMITERE DE LA MEDICUL DE FAMILIE / SPECIALIST;
– ACT DE IDENTITATE;
– DOVADA CALITĂȚII DE ASIGURAT;
– CARDUL NATONAL DE SANATATE sau ADEVERINTA DE ASIGURAT cu valabilitate de 3 luni de la data emiterii pentru cei care refuză cardul din motive religioase sau de conștiință/adeverința înlocuitoare pentru cei cărora li se va emite card național duplicat.

Persoanele care nu fac dovada calitații de asigurat beneficiază de servicii medicale gratuite numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială în condițiile art. 223 din Legea nr. 95/2006 (R), în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru.

B. Pentru a beneficia de servicii medicale cu plată pacienții neasigurați trebuie să se prezinte cu:
– BILET DE TRIMITERE DE LA MEDICUL DE FAMILIE / SPECIALIST (opțional);
– ACT DE IDENTITATE;
– FONDURI BĂNEȘTI pentru plata contravalorii serviciilor medicale

DOVADA CALITĂŢII DE ASIGURAT

Documente care trebuie prezentate furnizorului de servicii medicale pentru a dovedi calitatea de asigurat:
– Salariat – adeverinţa eliberată de angajator, pe propria răspundere, din care să reiasă că se reţine şi virează contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).
– Persoană fizică autorizată (PFA) – Dovada ultimei plăţi la FNUASS.
– Persoanele fizice fără venit are obligaţa să se asigure – Ultima chitanţă de plată în care este stipulată ultima lună/trimestru pentru care s-a plătit.
– Pensionar – Ultimul talon/cupon de pensie.
– Studenţii dacă nu realizează venituri din muncă – Adeverinţa de student sau legitimaţia de student vizată la zi.
– Elevii, ucenicii peste vârsta de 18 ani şi sub 26 de ani dacă nu realizează venituri din muncă – Adeverinţa de elev sau carnetul de elev vizat la zi.
– Copii în vârstă de până la 18 ani – Act de identitate.
– Şomer – Un act doveditor din care să reiasă calitatea de şomer (eliberat de – AJOFM).
– Beneficiar de ajutor social – Un act doveditor din care să reiasă calitatea de asistat social (eliberat de primărie).
– Persoane cu dizabilităţi – Un act doveditor în acest sens, eliberat de instituţia abilitată să elibereze acest act.
– Asigurarea de sănătate facultativă (cetăţean român cu domiciliul în străinătate) – Dovada calităţii de asigurat se face cu ultima chitanţă de plată în care este stipulată ultima lună/trimestru pentru care s-a efectuat plata.
– Beneficiarii legii speciale (Decretul Lege 118/1990: veteran de război, erou-martir al revoluţiei etc.) – Un document doveditor în acest sens, eliberat de instituţia abilitată să elibereze acest act.
– Deţinuţii politici – Certificatul din care reiese că sunteţi încadrat în prevederile Legii nr. 118/1990.
– Eroii Revoluţiei din decembrie 1989 – Certificatul de erou al Revoluţiei.
– Veteranii de război – Legitimaţia de veteran.
– Femeile însărcinate sau lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară – Adeverinţa medicală, certificatului de naştere a copilului – pentru lăuze -, precum şi a declaraţiei pe propria răspundere că nu realizează alte venituri sau pe baza documentelor justificative că realizează venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară.
– Bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse – Un document care să ateste boala inclusă în programele naţionale de sănătate.
– Coasiguratul – Un document care atestă calitatea de asigurat, eliberat de CJAS, a persoanei în întreţinerea căreia se găseşte coasiguratul. Pot fi coasiguraţi următoarele categorii de persoane şotul, şotia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate.
– Persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute în art. 105, 113 şi 114 din Codul penal şi pentru persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri – Adeverinţă emisă de instituţia respectivă sau de instituţia în grija căreia se află persoana.

Nu uitaţi! Chiar dacă sunteţi neasigurat aveţi dreptul la servicii medicale de urgenţă gratuit, fără a face dovada calităţii de asigurat.

Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei:
– toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;
– tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, inclusiv cei care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
– soţul, şoţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;
– persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din pensii;
– persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia speciala şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
– bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;
– femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară.

Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei legi:
– satisfac serviciul militar în termen;
– se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
– se afla în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
– execută o pedeapsă privativă de libertate sau se afla în arest preventiv;
– persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj;
– sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane şi se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii;
– persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
– pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;
– persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal;
– persoanele care se afla în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.

Conform cu Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Lista acronime:
FNUASS – Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate;
PFA – Persoană fizică autorizată;
AJOFM – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
CJAS – Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.